Literatura pentru copii

Petre Crăciun (n. 29 august 1962Giurgiu) este un scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Literatură pentru Copii și Tineret, director al portalului Literatură Copii și al site-ului Identitate Românească.

A semnat 15 volume, printre care cinci pentru copiiFloarea înțelepciunii și iarba puterii (Editura Timpolis, 2002, basme), Taina ghemului de ață (Editura ZORIO, 2011, versuri pentru copii), Cândva mă chema Codiță (Editura ZORIO, 2012, povestire pentru copii), Cruciada pisicilor (versuri pentru copii, Editura ZORIO, 2013), Basme (Editura ZORIO, 2013). Este prezent în antologii precum: Poveștile de la bojdeucă (Editura Junimea, 1997, volum colectiv de povești) sau Povești, povestiri, basme și legende (Editura Arlequin, 2011).

Literatura pentru copii și elefanții care îmbracă haina furnicii

Unii dintre scriitorii care ajung, la un moment dat, să cocheteze cu ideea literaturii pentru copii uită, nu de puține ori, ceea ce este mai important: pentru cine scriu? Așa se face că apar pe piață cărți în care copilul este doar invocat, personajul principal fiind chiar el, adultul, care vrea să-și recapete/recupereze copilăria și pe care o descoperă, uneori, atunci când acesta devine părinte. Scriitorul adult scrie pentru el, în amintirea frumoșilor ani ai copilăriei. Scrie pentru a se reconecta la o lume pierdută, caldă, ascunsă undeva în trecut. Folosește un limbaj care îi este total străin copilului adevărat, sunt expuse stări, trăiri, sentimente pe care cel mic nu le încearcă niciodată.

Copilul, de când este lumea, are altă treabă, aceea de a-și consuma cu pasiune, cu puritate, cu naivitate cei mai frumoși ani ai vieții. El nu teoretizează copilăria, nu o hiperbolizează, nu o invocă, așa cum fac scriitorii care se revendică acestei literaturi, ei o trăiesc pur și simplu, zi de zi, ceas de ceas, luptându-se cu părinții pentru a mai câștiga o oră de joacă. Un astfel de scriitor poate fi înțeles, cel mult, de un alt adult care are aceeași nostalgie a copilăriei, dar nicidecum de un copil ”practicant”.

Sunt două limbaje diferite, esențial diferite. Limbajul peltic, cum îl numesc Nicolae Manolescu și Alex Ștefănescu, al scriitorilor care schimonosesc limba română pentru a fi pe placul copiilor, nu are nimic comun cu cel adevărat, născut din trăirile vârstei de aur a celor mici. Dacă uităm, din start, pentru cine scriem, nu avem nicio șansă de a fi înțeleși și mai ales iubiți de copii. Am stat de vorbă despre acest lucru cu cei mici și mi-au spus că se uită cu amuzament, chiar cu compasiune la acești adulți care încearcă, hazliu, asemenea unor elefanți, să îmbrace hainele furnicii. Și acelea recroite după gusturile și înțelegerea celor mari. Dacă citești astfel de cărți capeți convingerea că sunt autori care nu-i cunosc pe copii, nu stau de vorbă cu ei, nu le înțeleg așteptările, nu le cunosc limbajul. Chiar dacă o fac, vorbesc mai mult ei, nu îl lasă pe cei mici să fie sinceri, să spună ce gândesc cu adevărat.

Așa se face că apar cărți ”pentru copii” în care copiii ghiduși, cu hăinuțele murdare de praf, lipsesc, dar apar, în schimb, copii mari, cu riduri, care schimonosesc cuvintele. Dacă vrem să avem succes atunci când scriem pentru copii trebuie să scriem pentru ei, pe înțelesul lor, nu pentru noi, pentru grupul de prieteni de pe Facebook, pentru criticii literari sau pentru reviste (dacă mai sunt și acelea…).

Nu noi trebuie să fim personajul principal (cu nostalgiile sau tristețile noastre), ci ei, așa cum sunt, cu puritatea lor. Pentru a ne aprecia ca scriitori, copiii trebuie să se regăsească în cărțile noastre sau să își regăsească acolo lumea care le este dragă, cu jucăriile, animăluțele, cu prietenii lor.

Cărțile scrise de adulți pentru astfel de copii MARI pot fi valoroase, nu asta discutăm aici, dar nu sunt cărți PENTRU copii. Literatura pentru copii are nevoie de o limpezire a domeniului, de o curățenie de primăvară, în urma căreia să nu mai amestecăm himerele noastre cu zânele pe care le visează Măriuca. Cineva mi-a spus că adulții sunt niște copii greșiți. Era un copil, firește. Nu acești ”copii greșiți” trebuie să fie miza literaturii pentru copii.

 

 

Advertisements

PATCHWORK: COULEUR ET POÉSIE

Créatrice de tableaux patchwork , figure reconnue sur la scène d’art textile Mme Smaranda Bourgery se présente à nos lecteurs.

 Smaranda BOURGERY – Artiste textile & auteur

Une passionnée de tissus, art textile et patchwork, depuis plus de 32 ans

Le patchwork a été, et est encore, dans sa vie, le puzzle qui lui a permis de s’intégrer en France, où elle vit depuis plus de 37 ans. Elle a commencé rapidement par donner des cours, des conférences, organiser des expositions avec ses élèves, notamment en septembre 1993, celle des « CHARM QUILTS » qui lui a ouvert des portes, grâce au catalogue édité pour l’occasion, vers le Japon (exposition itinérante de deux ans + catalogue en anglais et japonais) et ses deux premiers livres sur ce vaste sujet, aux éditions de l’inédite. Ont suivi, au retour du Japon, deux numéros spéciaux de MAGIC PATCH, sur le SASHIKO japonais, aux éditions de saxe, et entre temps des livres sur «l’art d’utiliser les restes», le TANGRAM (jeu chinois qu’elle a adapté au patchwork) et, pour faire connaître aux françaises le fameux « macramé roumain », un livre de crochet, avec 28 lacets roumains « Bijoux et décoration au crochet ».

Le « GUIDE VISUEL DE L’ART TEXTILE » paru en novembre 2017, a couronné 30 ans de patchwork et arts textiles, avec des tutoriels et techniques, sur 180 pages et plus de 900 photos !   Elle a publié des créations et a eu des articles dans des revues et livres, en France, Italie, Espagne, Autriche, Hongrie, Grande Bretagne, Japon, USA, etc.

Elle aime beaucoup dessiner à « main levée », surtout des « zentangles et zendalas », dessins zen, qu’elle a publié aux éditions de saxe. Elle fait aussi ses maquettes en dessin taille réelle et utilise également l’ordinateur et des logiciels de dessin et de photo. Smaranda est aussi une grande « surfeuse » sur la toile et la vague du fil : internet lui permet de rencontrer des créatrices du monde entier, de se tenir au courant des expositions et festivals, d’acheter ses fournitures.

Son inspiration vient  du folklore roumain par l’utilisation des broderies et tissages de son pays d’origine.  Par ce biais elle a rendu hommage à la grande artiste textile roumaine, Lena Constante, artiste qu’elle a eu la chance de connaître lors d’un rendez-vous très émouvant, trois ans avant sa disparition.

Beaucoup de ses créations sont des hommages à des peintres ou sculpteurs, comme Matisse, Vasarely, Mondrian, Sisley, Brancusi, Van Gogh, Monet, Klimt, Fernand Léger, Fra Angelico, Botticelli, etc…   Plus de 200 expositions collectives en France et un peu partout dans le monde et une quinzaine d’expositions personnelles, lui ont permis de voyager ou de faire voyager ses quilts.

Elle a créé dans sa maison, un ancien presbytère restauré, son atelier et l’Association Beauce-Arts Textiles, pour promouvoir l’art textile et le patchwork. La prochaine exposition de ses élèves, aura lieu les 23 & 24 Juin 2018 sur le thème « Teintures et Textures ».

 

Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti – literatura pentru copii în România

FLORIN BICAN (29 martie, Bucureşti) – profesor și traducător din limba engleză, secretar pentru probleme de presă și relații internaționale al USR, Coordonator al programului Institutului Cultural Român pentru pregătirea tinerilor traducători străini în vederea traducerii scriitorilor români.
Desfășoară o intensă activitate de traducător, tălmăcind în românește, printre altele, Lewis Carroll (The Hunting of The Snark) şi T.S. Eliot (Old Possum’s Book of Practical Cats). De asemenea, a tradus în limba engleză poezie, proză și eseuri semnate de importanți scriitori români, atât clasici, cât și contemporani, inclusiv Cartea cu Apolodor de Gellu Naum, în vederea publicării în străinătate.
Este autorul volumului de versuri pentru copii (și nu numai) Cântice mârlănești (Editura Humanitas Educațional, 2007) / Singur printre mârlani (Editura Art, 2016) și coordonator, alături de Stela Lie, a două volume de literatură pentru copii: Bookătăria de texte & imagini 1 (Pro Editura și Tipografie, 2009) și Bookătăria de texte & imagini 2 (Editura Trei). Prezent cu texte în volumele din seria Cărțile mele (Editura Arthur); Ochelarii de fum – proză contemporană, Antologiile Asociației Scriitorilor din Bucureşti, USR, 2011; Bucharest Tales: A Collection of Central European Contemporary Writing (New Europe Writers, 2011).
În 2013 a publicat Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc, iar în 2014, Și v-am spus povestea așa, unde sunt „aduse la zi“ basmele românești printr-o rescriere originală și amuzantă.

Daca n-ar fi, nu s-ar povesti – literatura pentru copii în Romania

Am auzit, nu o dată, că în România literatura pentru copii este o cenușăreasă a editurilor. Această formulă vrea să deplângă faptul că aici se publică prea puține cărți pentru copii. Statutul de cenușăreasă al literaturii pentru copii este proiectat și la nivelul cititorilor cărora li se adresează: „Copiii nu mai citesc!” se plâng de-a valma părinți și profesori, vrând de fapt să spună „Copiii nu mai citesc cărțile pe care le citeam noi pe vremuri,” sau „Copiii nu citesc cărțile pe care le recomandăm noi.” Ceea ce poate să fie adevărat, dar nu e același lucru cu „Copiii nu mai citesc.”
Mărturisesc că, o vreme, m-am raliat și eu acestei lamentații colective, până când, singur sau împreună cu alți scriitori, am început să particip la întâlniri cu cititorii în școli din diverse zone ale țării. Acolo am văzut zeci, sute de copii, care nu numai că citeau, dar puteau să vorbească articulat despre cărțile pe care le citiseră și care nu erau puține.
E drept că după 1989, literaturii pentru copii de la noi i-a trebuit o vreme să se pună pe picioare. În anii ’80, cenzura dictaturii comuniste reușise să blocheze literatura autohtonă pentru copii, întrerupând astfel o tradiție solidă și promițătoare în acest domeniu. În acea perioadă am propus editurii de stat de literatură pentru copii o traducere a poemului lui Lewis Carroll The Hunting of the Snark. Propunerea mi-a fost refuzată pe motiv că poemul lui Carroll conține jocuri de cuvinte și nu reflectă valorile societății comuniste (lucru dificil de realizat în perioada victoriană, bănuiesc). Tot cam pe-atunci, cartea de versuri pentru copii a poetei Constanța Buzea, Zgomotocicleta, a fost respinsă pe motiv că jocul de cuvinte din titlu nu era compatibil cu educația socialistă. Mai e apoi și cazul volumului Întâmplări din grădina mea de Ana Blandiana, în care apare celebrul motan Arpagic, care a reușit să pună securitatea statului în alertă. Dintr-un episod în care răsfățatul Arpagic iese la plimbare și circulația se oprește pentru a-i face loc, cenzura a înțeles că Ana Blandiana l-a comparat pe Ceaușescu cu un pisoi înfumurat și a interzis cartea, retrăgând-o din librării. Din acel moment, Ana Blandiana n-a mai avut voie să publice și a fost arestată la domiciliu. Iar cenzura a devenit și mai vigilentă față de un gen care până atunci fusese privit cu oarecare îngăduință. De aceea poate nu e de mirare că, descurajați de astfel de represalii, timp de un deceniu, scriitorii români au părut să evite literatura pentru copii, cu foarte puține, deși notabile, excepții.
După căderea dictaturii comuniste, anii ’90 nu au fost însă martorii unei relansări a literaturii autohtone pentru copii, deși cenzura tradițională dispăruse. Editurile s-au grăbit să recupereze pe tărâmul traducerilor, ceea ce nu a fost o mișcare rea. Celor care protestează că numărul traducerilor este disproporționat în raport cu cel al creațiilor originale, le-aș atrage atenția că, la un calcul elementar, vom vedea că, la nivel mondial, autorii străini care scriu pentru copii vor fi totdeauna pur și simplu mai mulți decât cei români și au o tradiție mult mai consistentă. Iar lectura cărților lor, în traducere sau în original, îi va educa/antrena pe copii pentru lectura autorilor autohtoni când aceștia se vor ivi.
În România postcomunistă le-au trebuit cam două decenii să reapară și nu au reapărut dintr-odată. Țin minte că prin 2008 am bătut librăriile căutând o carte pentru copii scrisă de un autor român contemporan, pentru a o face cadou unui copil de șase ani. Singura carte existentă a fost Aventurile lui Arik, de Ioana Nicolae. În aceeași perioadă, Clubul Ilustratorilor, o grupare de tineri artiști plastici, constituită în jurul Stelei Lie, profesor la Universitatea Națională de Arte din București, și totodată un excelent ilustrator, a tras un semnal de alarmă: nu găseau texte contemporane pe care să le ilustreze (traducerile publicate preluând ilustrațiile originale). Am avut atunci, împreună cu Stela Lie, ideea să facem o antologie de literatură pentru copii care să fie ilustrată de membrii Clubului Ilustratorilor. Nu știam unde să găsim autori pentru copii și atunci am apelat la autorii care scriau pentru adulți, mulți dintre ei fiind tineri. Antologia s-a numit Bookătăria de texte şi imagini și a apărut în 2009. Reacțiile publicului au fost încurajatoare și am purces imediat la pregătirea unui al doilea volum, care, după ce a fost amușinat cu aparent interes de mai multe edituri, a fost abandonat până anul trecut, când s-a îndurat de el editura Pandora M.
Efortul de a promova o literatură autohtonă aflată în curs de coagulare, este, indiscutabil, descurajant pentru niște edituri a căror prioritate este supraviețuirea pe o piață capricioasă și de cele mai multe ori ingrată. Traducerile, în schimb, vin deja promovate, atât prin valoarea intrinsecă a textelor, cât și prin faima care le precedă. Pentru a ajunge la nivelul lor, textele autohtone trebuie să fie supuse și ele unui îndelung proces de selecție, în care să fie implicați atât editorii cât și cititorii. Or asta presupune publicarea lor sistematică. E de înțeles reticența editorilor de a publica texte autohtone necompetitive (încă) cu cele străine, dar o viitoare competitivitate nu poate fi realizată decât pe această cale. Iar atâta vreme cât avem copii autohtoni, avem nevoie și de o literatură autohtonă pentru ei – care, în mod ideal, va deveni la rândul său literatură străină pentru copiii din alte țări.
Dar crearea unui nucleu funcțional de literatură pentru copii nu poate fi rezultatul unei singure inițiative – iar dacă ar fi așa, rezultatele ar fi în mod inevitabil jalnice. O literatură pentru copii viabilă nu se poate dezvolta decât prin conjugarea sinergică a mai multor inițiative. Și cred că acest lucru se întâmplă deja în România. Nu cu foarte mulți ani în urmă, Editura Arthur a inițiat un program masiv de publicare sistematică a unor traduceri din literatura universală pentru copii, în condiții grafice mai mult decât onorabile. Această inițiativă a fost urmată la scurtă vreme de organizarea unui concurs anual deschis celor care doresc să scrie pentru copii – cărțile premiate, în funcție de diverse categorii de vârstă, sunt publicate și, de la an la an, numărul lor crește. Traducerile și textele originale sunt promovate în cadrul cluburilor de lectură din școli, iar „Caravana Arthur” le dă cititorilor ocazia să se întâlnească cu autorii români publicați. Anual, editura organizează și un concurs de creație pentru scriitori și ilustratori adresat copiilor. În fiecare an, cei aproximativ treizeci de participanți selecționați sunt invitați într-o tabără de o săptămână, unde au ocazia să lucreze cu autori și ilustratori consacrați. Iar în urma acestor ateliere rezultă un volum colectiv cu textele copiilor ilustrate copios, pe care editura îl publică.
Între timp, numărul editurilor care publică literatură pentru copii a crescut tot mai mult și, odată cu el, și numărul autorilor români publicați: Ana Alfianu, Lavinia Braniște, Horia Corcheș, Irina Dobrescu, Laura Grünberg, Iulia Iordan, Ciprian Măceșaru, Alex Moldovan, Ioana Nicolae, Veronica Niculescu, Victoria Pătrașcu, Adina Popescu, Adina Rosetti, Ana Rotea, Alexandra Rusu, Iulian Tănase, Carmen Tiderle. Lista, este doar alfabetică, nu și completă. Și nici n-ar avea cum să fie completă, pentru că, până la apariția acestui articol, sunt sigur că noi autori români pentru copii vor fi publicați sau vor începe să scrie, neștiuți încă de nimeni…
Printre inițiativele care se conjugă sinergic pentru relansarea literaturii autohtone pentru copii se remarcă și apariția unor târguri de carte și festivaluri cum ar fi Târgul de Carte pentru Copii și Adolescenți „Coșbook” (Bistrița), BOOKerini (București) și secțiunea dedicată literaturii pentru copii a celui mai mare festival literar din România, FILIT (Iași). Remarcabilă este și apariția recentă a unor reviste orientate exclusiv spre literatura pentru copii – „Tărcat”, „Ghidul pozneț de cultură”, „Ordinul povestitorilor” și „Fabulafia” (aceasta din urmă ajungând să depășească tiraje de cinci mii de exemplare la ultimele numere) sau a unor site-uri ca NoiPovești, care își propun să adune laolaltă scriitori, ilustratori, copii și părinți… și să formeze o comunitate.
Astăzi, când editurile și publicul cititor s-au „autosesizat” în privința existenței și necesității unei literaturi autohtone pentru copii, o inițiativă ca Bookătăria… a devenit superfluă. Iar o etichetă ca „Cenușăreasa” se justifică doar dacă vrem să subliniem faptul că povestea Cenușăresei are un final fericit.

 

O universitate medicala romaneasca  in fata provocarilor contemporane:     diversitate si multiculturalism

 

Prof. dr. Vasile Astărăstoae

Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași

 

Specificitatea epocii contemporane constă în globalizarea întregii activități. Acest specific contestat de unii, fetișizat de alții, implică, dincolo de activități economice, o abordare și în domeniul cultural, social, educațional. Această abordare trebuie să țină cont însă de specificul fiecărei entități în parte, dar mai ales de respectul diversității. Globalizarea trebuie realizată pe principiul complementarității și subsidiarității și nu pe principiul uniformizării. Marile eșecuri în acest domeniu au fost determinate de faptul că nu s-a ținut cont de idei si principii și totul a fost transferat în domeniul strict economic, pragmatic și utilitarist. Această cale greșită a derivat în principal din lipsa de interes și din necunoașterea specificităților culturale și spirituale din diferite zone. În medicină, globalizarea este doar un cuvânt deoarece ea a devenit universală prin principiile etice și deontologice, care au uniformizat-o, respectând însă valorile fiecăruia în parte. De aceea în Medicină adevărata globalizare se poate realiza fără convulsiile din alte domenii. Medicina se bazează pe un trinom: să știi, să faci, să fii. În învățământul medical el poate fi transferat într-un concept, cel al toleranței și al diversității. Învățământul medical se fundamentează pe: tradiție, modernitate și spiritualitate. Toate elementele sunt la fel de importante. Este ca un trepied căruia dacă îi lipsește un picior, își pierde stabilitatea și devine inutil. Iată de ce specificitatea fiecărei Universități de Medicină derivă mai ales din spiritualitate. Dacă tradiția și modernitatea sunt cel mai ușor de promovat, în ceea ce privește spiritualitatea trebuie să existe o anumită abordare și strategie care diferențiază o facultate de medicină de alta. Nu pot să mă pronunț cât timp nu am făcut o analiză științifică asupra întregului învățământ medical din România. Pot însă să-mi expun câteva idei legate de Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași, România.

UMF Grigore T. Popa este singura universitate medicală din regiunea Nord-Est a României, situată în orașul Iași, una dintre cele mai mari localități din România. Legal ea este menționată în decretul de înființare al primei universități din România, dat de primul domnitor după Unirea Principatelor Române, Alexandru Ioan Cuza, în anul 1860. În fapt, Facultatea de Medicină a început să funcționeze din 1879 în cadrul Universității din Iași. În 1935, a apărut Facultatea de Farmacie, iar în 1948 a fost înființat Institutul de Medicină și Farmacie din Iași. Ulterior, în 1968 a fost înființată ca entitate separată și Facultatea de Medicină Dentară (până atunci era o linie de studiu din cadrul Facultății de Medicină), iar din 1994 există și Facultatea de Bioinginerie.

În 1991, IMF Iași se transformă în Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa, Iași, numită după unul dintre cei mai reprezentativi profesori de anatomie comparată, Grigore T. Popa, care a fost un om de cultură și de atitudine civică.

În 2008, față de provocările puse în fața învățământului medical, Universitatea și-a definit o strategie. Această strategie se referea la viziunea, misiunea și rolul Universității.

Viziunea UMF Iași se dezvoltă prin amestecul dintre tradiția sa îndelungată de cercetare și educație în medicină și științele vieții, cu oportunitățile și provocările lumii moderne. Aceasta este o instituție în creștere pe plan internațional, dezvoltată durabil financiar și gata să profite de noile oportunități, care apar în mod constant.

Rolul Universității nu se limitează la promovarea valorilor sale la nivel național, ci, așa cum tradiția sa de 138 de ani de experiență o cer, trebuie să fie o universitate implicată activ în procesul de consolidare a spiritualității.

Misiunea Universității este de a fi recunoscută ca un lider în domeniul cercetării și excelenței în educație, dedicat cu impact pozitiv în viața studenților, absolvenților și a personalului, precum și a comunităților locale, naționale și internaționale. Misiunea UMF este de a oferi studenților un program academic riguros și competitiv pentru dezvoltarea lor ca medici cu un nivel ridicat de competențe profesionale, capabili să exercite profesia lor la standardele internaționale. În afară de rolul său pedagogic, Universitatea promovează valorile culturale și spirituale naționale, ca o parte importantă a comunității.

Activitățile Universității de cercetare vor avea loc în cadrul structurilor de cercetare la nivel național acreditate, cuprinzând două platforme de cercetare, 11 centre de cercetare și laboratoare. Mândria Universității este CEMEX – Centrul Avansat de Cercetare-Dezvoltare în Medicină Experimentală. Dacă ar fi sa fac o paralelă, CEMEX-ul este echivalentul laserului de la Măgurele, cu atât mai mult cu cât în Europa nu există decât 4 centre similare. Doresc ca «nava amiral» numită CEMEX să obțină numai victorii și să contribuie consistent la afirmarea Universității ca actor principal în efortul național și european de cercetare în domeniul medical. În acest moment există instrumentul, el trebuie folosit prin oamenii care vor lucra acolo pentru că altfel nu își va dovedi utilitatea. Ce este însă particular pentru Universitatea noastră o constituie însă succesul în atragerea de studenților internaționali vorbitori de limba engleză și franceză. Dacă numărul de studenți înscriși la studii de licență, master, doctorat și studii de rezidențiat este de peste 12000, la studiile de licență, dintre cei 6500 de studenți, aproximativ 3000 sunt studenți străini din peste 70 de țări din întreaga lume, ceea ce face ca Universitatea de Medicină din Iași să fie cea mai cosmopolită din Estul Europei și să fie în top 500 The Times Higher Education World University Rankings în domeniul recunoașterii internaționale.

Cum a fost posibil acest lucru?

În primul rând, în cadrul Universității a existat o politică coerentă bazată pe toleranță prin cunoaștere. În general, se știe că stările conflictuale între culturi, etnii, religii derivă din necunoaștere reciprocă și din frica care derivă din acestă necunoaștere. Politica universității a fost de a dezvolta proiecte prin care fiecare să aibă cunoștințe minimale despre limba, cultura, tradițiile și mediul social din care provin diferite grupuri de studenți. Au fost încurajate activitățile prin care se stimula dorința de cunoaștere în acest domeniu.Drapelele tuturor tarilor din care provin studentii flutura permanent in universitate. De la întâlniri în care studenți din diferite țări își prezentau țara din care provin, inclusiv cu tradiții gastronimice, până la înființarea Centrului de Limbi Moderne și de Integrare culturală “Grigore T. Popa”. Astfel, Iașul are un palat istoric renovat, iar Universitatea un loc de unde retransmite mesajul umanist de toleranță și împlinire prin cultură și educație. Centrul are și un muzeu în care piesa centrală este tratatul de anatomie a lui Godefridi Bidloo din 1685. Investiția a fost susținută integral de către Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași. În al doilea rând, prin a sublinia în principal lucrurile care unesc și prin care se dorește a se ajunge la consens și diminuarea stărilor conflictuale. Au fost încurajate dezvoltarea de societăți studențești de către cei care vin din afara României. S-a insistat pe faptul că principiile medicinei sunt cele umaniste care nu diferențiază persoanele în funcție de sex, rasă, religie, vârstă. Universitatea a fost prima universitate de medicină din România și printre primele din Estul Europei care a introdus în curriculum studiul Bioeticii. Ne putem mândri că în decurs de 11 ani, în cadrul universității nu a existat niciun conflict determinat de rasă, religie sau opțiuni politice. Studenții noștri învață că mesajele profesiei medicale sunt deasupra unor astfel de conflicte. Înțelegem că îmbunătățirea educației studenților se poate face doar prin dezvoltarea competențelor interculturale. La UMF Grigore T. Popa studenții pot studia Medicina în limba română, engleză sau franceză.In acest mod Universitatea devine un sanctuar in care este interzisa discriminarea si violenta,un sanctuar al pacii , intelegerii si colaborarii.

O asemenea politică instituțională, bazată pe recunoașterea rolului diversității culturale în educație a avut drept urmare reputație internațională, prestigiul și poziționarea în diferite clasamente naționale și internaționale: suntem în grupul de 12 universități de predare și de cercetare avansată din România și din ce în ce mai recunoscuți ca un lideri regionali. Astfel,  Universitatea a obținut acreditarea și evaluarea și de la CIDMEF și CID-CDF, organisme internaționale, care evaluează direcțiile de studiu francofone. Dar poate cea mai consistentă este evaluarea făcută de una dintre cele mai prestigioase instituții mondiale de evaluare a universităților, și anume EUA. The European University Association este organizația reprezentativă a universităților și a rectorilor din 47 de țări europene. Prin organismul său, IEP, a evaluat universități din 42 țări. Acesta a efectuat două evaluări ale Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași, și anume una în 2012 pentru perioada 2008 – 2012, și alta în 2016 pentru perioada 2012 – 2015.

În concluzie, trebuie să dezvoltăm un climat tolerant și multicultural. Trebuie să înțelegem că acceptarea diversității derivă în primul rând din cunoaștere. Trebuie să înțelegem că Medicina este o specializare umanistă deoarece ea se adresează omului în integralitatea sa. Abordarea holistică a educației medicale a făcut ca ”UMF Grigore T. Popa are capacitatea de a face față provocărilor și oportunităților din viitor” – European Universitary Association – Programul de Evaluare instituțională martie 2012.

Prof. dr. Vasile Astărăstoae

 

Interviu acordat de ES Dl Ambasador Dan Stoenescu, Ambasadorul Romaniei in Republica Tunisia

ES Dl. Ambasador Dan Stoenescu, ambasadorul Romȃniei ȋn Republica Tunisia, a avut amabilitatea sǎ ne rǎspundǎ ȋntrebǎrilor publicației noastre.

–   Ȋn primul rȃnd vǎ mulțumim pentru amabilitatea cu care ați rǎspuns invitației noastre.  Domnule Ambasador, ce v-a motivat cel mai mult pentru a ȋmbrǎțișa cariera de diplomat?

Interesul pentru serviciul public m-a determinat să aleg o carieră diplomatică. Faptul că am studiat și lucrat în SUA, Marea Britanie și Egipt au fost factori importanți  în această alegere. Expunerea la un mediu internațional, lucrul în cadrul unor organizații precum OIM și UNHCR dar și în societatea civilă au contat de asemenea.

–  Care sunt calitǎțile unui bun diplomat ?

Orice diplomat român știe că cei care aleg această profesie trebuie să fie înzestrați cu precizie, calm, răbdare, bună dispoziţie, modestie şi mai ales loialitate. Diplomații de succes ar trebui să aibă flexibilitate, adaptabilitate, tact, inteligenţă, discernământ, prudenţă, dar şi curaj. Printre competenţele profesionale pot enumera cunoașterea limbilor străine și cunoştinţele generale, nu numai privind relaţiile internaţionale dar și cunoștințe legate de istorie, economie, cultură, geografie, antropologie și altele. Nu în ultimul rând, un bun diplomat este un bun orator cu foarte bune capacități de sinteză şi analiză.

–  Considerați cǎ și cultura trebuie sǎ facǎ parte integrantǎ din domeniile de competențǎ atribuite misiunilor diplomatice?

Diplomația culturală joacă un rol crucial în construirea relațiilor dintre state în relațiile internaționale deoarece este un instrument eficient în sprijinirea obiectivelor politicii externe naționale. Această ramură a diplomației este importantă deoarece păstrează deschise canale de comunicare constructive între state în momente politice tensionate.

–   Domnule ambasador, pe parcursul carierei dvs. ați militat pentru drepturile românilor din diaspora și pentru păstrarea limbii, culturii și identității românești în afara granițelor. Ati fost timp de 5 ani atașat cultural la ambasada Romȃniei ȋn Liban, perioadȃ in care ați desfǎșurat o bogatǎ activitate, ați fǎcut demersuri pentru promovarea limbii și culturii române în străinătate. Tot in Liban ați avut un mandat de 2 ani ȋn calitate de președinte al rețelei institutelor culturale EUNIC, ați participat la organizarea și coordonarea de evenimente comune și promovarea cooperǎrii culturale prin ȋntǎrirea dialogului international.  Reȋntors ȋn țarǎ, ați fost ministru delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni, acum sunteti ambasador.

Putem vorbi despre menţinerea unei matrice culturale româneşti in cadrul diasporei române? Cultura a rămas în continuare un subiect care să coalizeze energiile de la distanţă? Are impact în rândul românilor din diaspora?

Este adevărat că românii din diaspora pot considera cultura drept un motor pentru coalizarea energiilor de la distanţă . Este important ca românii din diaspora să își mențină identitatea prin păstrarea tradițiilor și cultivarea limbii române. Este esențial ca tinerii români din diaspora să fie în permanentă legătură cu țara-mamă România.

–  Ȋn spațiul diplomatic, cultura a devenit un centru de referințǎ. Astǎzi se vorbește despre « diplomația culturalǎ ». Cum poate cultura sǎ reprezinte interesele statului romȃn in strǎinǎtate?

Diplomația culturală încurajează mai buna cunoaștere reciprocă între națiuni prin schimbul de idei, curente artistice, literatură, teatru și artă în general. Institutul Cultural Român (ICR) este principalul vector al promovării culturii române în străinătate, împreună cu misiunile noastre diplomatice și artiștii români faimoși în întreaga lume. Este necesar ca politicile culturale ale ICR să iasă din spațiul cultural clasic european și să aibă o viziune mai globală care să includă și zone precum Africa și Orientul Mijlociu, Asia și America Latină. O prioritate ar trebui să o reprezinte sudul și estul Mării Mediterane, spațiu geografic strategic pentru Uniunea Europeană din prisma proximității geografice și al istoriei comune.

–  Este cunoscut faptul cǎ activitǎțile culturale organizate de misiunile diplomatice sunt foarte apreciate. Ce gen de activitǎți, de proiecte ați reușit sǎ derulați in cadrul Ambasadei pe care o conduceți acum?

De la preluarea mandatului de ambasador al României în Tunisia, în aprilie 2017, am demarat mai multe proiecte culturale, educative și de diplomație publică. Spre exemplu Școala de week-end este un proiect demarat, în premieră în Tunisia, în luna mai 2017, destinat copiilor comunității românești și ai cetățenilor tunisieni care doresc să își îmbunătățească cunoștințele de limba română, să participe la activități educativ-creative și să își facă prieteni noi. Cursurile se organizează în fiecare weekend (sâmbătă sau duminică), începând cu ora 10:00, timp de două ore. Un alt exemplu ar fi conceptul de Popcorn diplomacy prin care Ambasada României la Tunis dorește să promoveze o mai bună cunoaștere a țării noastre. Astfel, folosim acest instrument util de diplomație culturală în Tunisia prin numeroase metode, printre care și cultura pop, pe lângă cultura și arta clasică sau tradițională. Acest nou model de diplomație culturală răspunde obiectivelor de branding național pentru a construi percepții pozitive asupra României în rândul tunisienilor. În rândul tinerilor, elemente de cultură pop precum Pop-Danceul românesc, cunoscut și sub numele de “muzică popcorn”, au devenit foarte populare în întreaga lume în ultimii ani, mai ales în lumea arabă. Prin urmare, în Tunisia artiști români precum INNA, Alexandra Stan, Akcent, Amadeus, Edward Maya au devenit foarte populari. Concertele lor din Tunisia se țin cu casa închisă. Din nefericire, puțini tunisieni sunt conștienți de faptul că artiștii lor favoriți și cântecele lor preferate sunt de fapt din România. Acesta este motivul pentru care ambasada română vizează noi modalități de promovare a României ca centru modern european pentru muzică și pentru tinerii care doresc să își continue educația în UE. Până în prezent, în acest an, Ambasada României la Tunis a fost partener în organizarea de concerte ale trupelor Amadeus, Akcent, Deepside Deejays și precum și concertele naistei Dana Dragomir.

–    In calitate de diplomat, aveți proiecte care sunt îndreptate spre promovarea tezaurului folcloric românesc, programe culturale de promovare a patrimoniului imaterial şi material românesc, în vederea îmbunătăţirii imaginii României pe plan mondial, prin informarea, conştientizarea şi formarea unei politici favorabile în rândul publicului străin faţă de valoarea culturii româneşti?

Da. Întreprindem demersurie pentru înființarea unei asociații a absolvenților tunisieni de studii superioare în România. Totodată, urmărim să deschidem Camera de Comerț și Industrie Tunisia – România. Până în prezent, au fost întreprinse demesuri pentru înființarea asociației, urmând ca aceasta să fie prezidată de către un tunisian fost absolvent de studii superioare în România. Un alt proiect pe care dorim să îl dezvoltăm poartă numele „Matematica ne aduce împreună”. Prin acesta se urmărește dezvoltarea colaborării în domeniul științelor matematice în scopul creșterii nivelului de performanță al elevilor prin raportare la competițiile internaționale.

–   Anul 2018, reprezintǎ anul centenarului Marii Uniri. Ce evenimente culturale aveți in pregǎtire pentru acest an ?

Toate misiunile diplomatice ale României vor sărbători centenarul României Mari. Vom organiza spectacole, expoziții, proiecții de filme. De asemenea, am întreprins demersuri pentru deschiderea unui lectorat de limba română în cadrul Universității El Manar din Tunis, începând cu anul universitar 2018-2019.

–   Aveți un motto care să vǎ inspire, care vǎ place în mod deosebit ?

Sky is the limit – Cerul este limita.

–   În încheiere, aş vrea să întreb ce aţi putea transmite românilor atât din ţară, cât şi din străinătate în legătură cu promovarea şi valorificarea culturii române?

Le transmit românilor, oriunde s-ar afla ei, nu numai să păstreze moștenirea noastră culturală și limba noastră, dar să le și promoveze. Să nu uite de Țară și să fie mândri că sunt români! Chiar dacă trăiesc sau nu în România, spiritul românesc nu are granițe iar comunitățile românești pot fi împreună spiritual indiferent de vicisitudinile istoriei sau ale vieții. În spiritul Marii Uniri de la 1918 este important să fim uniți, indiferent unde trăim.

Vǎ mulțumim și așteptǎm colaborarea comunitǎții romȃnești din Tunisia la paginile revistei ORIENT ROMȂNESC.

Cuvantul ES Dl.Ambasador Dan Sandovici -Ambasadorul Romaniei in Republica Siriana

Orient Românesc – o inițiativă salutară

Inițiativa doamnei Anca Cheaito, cetățean român rezident în Liban, de a crea o publicație dedicată românilor care trăiesc în Orientul Mijlociu, nu poate fi decât salutară, într-un moment în care nevoia de exprimare s-a transformat într-o constantă a vieții noastre cotidiene, în legătură directă cu multiplicarea posibilităților de comunicare aflate la dispoziția cetățeanului de rând.

Încercări de a crea o publicație dedicată comunității românești din zona Levantului au mai existat.  Jurnalistul Mihai Antonescu s-a aflat, la începutul anilor 2000, la originea apariției câtorva numere ale revistei ”Orient”. De asemenea, scriitorul, publicistul și omul de televiziune Sandrino Gavriloaia, care  a realizat în perioada 2002-2003  serialul de televiziune ”Călător în Orient”, a publicat, în 2007, lucrarea ”Călătorii Orientale” .

Aceste apariții s-au adresat însă, în principal, cititorului român din România, interesat să afle aspecte inedite despre un Orient exotic și, în mare parte, necunoscut est-europenilor. O publicație care să răspundă nevoii de comunicare și de exprimare a cetățeanului român rezident în Orient nu a existat până acum, cel puțin din datele pe care le deține Ambasada României la Damasc.

Prezența românească în lumea arabă a zilelor noastre, respectiv în ultima jumătate de secol, a fost tot mai vizibilă începând din anii 1970. Pe fondul intensificării relațiilor politico-economice dintre România și statele regiunii, cadrul juridic bilateral a fost extins la domenii cu un puternic impact social, precum cultură și educație. În consecință, numărul relativ ridicat de tineri sirieni, libanezi, palestinieni, iordanieni etc. înscriși la studii în universități din România a constituit punctul de plecare al unui proces amplu, de promovare a valorilor spirituale și culturale românești în străinătate, pe de o parte și de atragere spre lumea Orientului, prin căsătorie, a unui număr important de românce, pe de altă parte.

Prin responsabilitățile pe care le-am îndeplinit în ultimii 18 ani, în cadrul misiunilor diplomatice ale României în Liban și în Siria, am avut ocazia și plăcerea să cunosc sute de familii mixte, româno-libaneze sau româno-siriene.  Trăsătura constantă pe care am remarcat-o la membrii acestor familii o constituie în primul rând calitatea deosebită a copiilor lor, rezultat natural al cumulării trasăturilor fizice cele mai frumoase și al calităților intelectuale și morale cele mai alese ale celor două culturi, română și arabă. Din acest punct de vedere, pot afirma fără ezitare că noua generație de tineri proveniți din aceste familii constituie pentru părinții lor o sursă de mândrie și de încredere în viitor.

O altă trăsătură importantă a acestor familii mixte o constituie respectul deosebit pentru calitatea învățământului românesc și nostalgia pentru perioada petrecută în țara noastră.  În marea majoritate a cazurilor, aceste cupluri au cautat să mențină în universul lor familial o atmosferă românească, materializată în mica bibliotecă personală de limbă română, câteva elemente de artizanat și componente ale costumului popular românesc, cărți poștale și fotografii ale membrilor de familie rămași în țară, casete sau CD-uri cu muzică românească etc.

Multe dintre aceste familii au menținut o legătură strânsă cu ambasadele României din statele de rezidență și au participat la activitățile culturale organizate de acestea, au profitat de bursele oferite de autoritățile române pentru a-și trimite copii la studii în România sau de sprijinul pentru repatriere temporară, atunci când evoluțiile tensionate din regiune au impus o asemenea măsură (ex.: războiul din Liban, din 2006, conflictul din Fâșia Gaza, din decembrie 2008-ianuarie 2009, criza din Siria, începând din anul 2011).

Cu toate acestea, membrii comunităților românești din statele aflate în sudul Mediteranei nu au dispus până acum de o publicație care să-i reprezinte și care să le permită exprimarea opiniilor, aspirațiilor și sentimentelor pe care le nutresc.

Practic, viața fiecărui român stabilit în statele regiunii constituie un subiect de roman. Primele impresii despre această lume, impactul cu cultura și tradițiile locale, eforturile de adaptare și de integrare într-o societate nouă, diferită din multe  puncte de vedere față de cea din România, constituie experiențe de neuitat, care așteaptă să fie împărtășite. În același timp, prezentarea unor preocupări actuale și popularizarea experienței românești în domenii dintre cele mai diferite ar putea fi primite cu interes de conaționalii noștri din întreaga regiune.

În condițiile în care revista ”Orient Românesc” va ști să promoveze valorile spirituale și culturale românești, va evita orice afiliere sau orientare politică, etnică, religioasă sau de altă natură și va reprezenta o platformă de exprimare liberă și sinceră a simțămintelor cetățenilor români care trăiesc pe aceste meleaguri, sunt sigur că se va bucura de apreciere și va cunoaște prestigiul la care aspiră.  În același timp, cred că în paginile publicației ar trebui să-și găsească loc opiniile și impresiile foștilor studenți străini din România vorbitori de limbă română, precum și cele ale unor personalități culturale și științifice locale care au preocupări legate de raporturile cu România sau care pot constitui modele de comportament pentru membrii comunității românești din aceste state.

Felicitări doamnei Anca Cheaito pentru această inițiativă și doresc mult succes și viață lungă acestei reviste.

Dan Sandovici

Ambasadorul României în Republica Arabă Siriană

 

 

Cuvantul ES Dl Ambasador Victor Mircea – Ambasadorul Romaniei in Liban

Cuvânt înainte

Românii stabiliți sau aflați doar temporar în Liban cunosc Asociația România Levant. O cunosc direct, prin activitățile educative interesante și complexe pentru cei mici și pentru cei mari, sau o cunosc prin prezența online, care ne readuce de fiecare dată aminte de casa noastră, de România, de toate momentele importante pentru noi, ca națiune.

Asociația România Levant ne-a obișnuit cu o agendă bogată, plină de proiecte și cu un bilanț plin de realizări. Acum, repertoriul deja variat al Asociației se lărgește pentru a cuprinde proiectul cel mai ambițios, o revistă a comunității românești din Liban.

Pornită din energia și entuziasmul doamnei Anca Cheaito, președinta ARL, revista „Orient Românesc” va cuprinde gândurile, pasiunile, realizările și creațiile românilor din Liban – și uneori și gândurile prietenilor libanezi. In acest fel, românii din Liban se vor face cunoscuți și, în același timp, se vor cunoaște, poate, mai bine între ei. Mai mult, români din alte spații – din Europa sau din țările Magrebului – s-au alăturat efortului editorial și s-au prezentat în acest prim număr al publicației.  Sper, astfel, ca paginile revistei să reprezinte un liant al comunității românești din Liban și, totodată, un gând deschis către toți românii, oricunde s-ar afla ei.

O parte dintre cei ce vor contribui la paginile noii publicații vor fi scriitori sau personalități recunoscute. Alții vor publica ceva pentru prima dată.  Își vor putea pune în valoare talentul și poate vor fi încurajați să meargă mai departe, să devină, la rândul lor, recunoscuți în lumea largă a românilor de pretutindeni.

Salut cu multă încredere și cu bucurie apariția noii reviste. Salut cu și mai multă bucurie momentul ales pentru lansarea primului număr: Ziua Națională a României. La 1 Decembrie 2017 se împlinesc 99 de ani de la Proclamația de la Alba Iulia, care a consfințit crearea Statului Național Unitar Român. In același timp, peste puține zile intrăm într-un an de importanță excepțională pentru toți românii: 2018, anul Centenarului Marii Uniri, când se vor împlini și 140 de ani de la consacrarea independenței României.

Nu suntem mulți români în Liban și tocmai de aceea este cu atât mai important să păstrăm legăturile între noi, între noi și România, să fim uniți, să nu ne pierdem identitatea națională. Semnificația zilei de 1 Decembrie ne învață tocmai acest lucru: uniți, suntem mai puternici. Data de 1 Decembrie 1918 rămâne cel mai important simbol al unității tuturor românilor. Este un moment definitoriu pentru noi, ca români, și găsesc că este admirabil să sărbătorim acest moment printr-un nou început, o primă apariție editorială a românilor din Liban și, din câte cunosc, prima de acest gen în Orientul Mijlociu.

Doresc să adresez mulțumiri și să îmi exprim întreaga admirație pentru doamna Anca Cheaito, spiritul entuziast și motorul acestei publicații, și, în același timp, pentru toți cei care și-au folosit energia creatoare pentru realizarea acestui prim număr și care au sprijinit concretizarea proiectului.

Urez revistei „Orient Românesc” ani mulți și numeroase apariții bogate în conținut.

Si, întrucât ne aflăm în preajma Zilei Naționale, urez „La Mulți Ani!” tuturor românilor și celor ce simt, gândesc românește și iubesc România!

La Mulți Ani, România!

 

 

Victor Mircea

Ambasadorul României în Liban